Crestinism de tip Telefon Celular!

Ma intreb ce s-ar intampla daca am trata bibliile noastre asa cum tratam telefonul mobil.

•Daca le-am purta in buzunare sau in poseta?
•Daca le-am folosi de mai multe ori pe zi?
•Daca ne-am intoarce din drum sa le luam, atunci cand le-am uitat?
•Daca le-am folosi sa primim mesaje din text?
•Daca le-am trata de parca nu am putea trai fara ele?
•Daca le-am da copiilor nostri cadou?
•Daca le-am folosi atunci cand calatorim?
•Daca le-am folosi in caz de urgenta?
Dar, spre deosebire de telefonul mobil, cu Biblia noastra nu trebuie sa ne facem griji in privinta semnalului sau a deconectarii din cauza unei facturi, Domnul Isus a achitat totul!

Predicarea Evangheliei !?

Am gasit acest post si am crezut ca e bine sa-l impartasesc si cu altii, e o perspectiva interesanta si in acelasi timp importanta a lucrarii de evanghelizare, lucrare in care suntem implicati si noi. Trebuie sa ne cercetam si sa ne verificam si sa fim atenti la modul in care abordam insarcinarea primita de la Domnul Isus.

Câteva moduri în care Evanghelia este definită în cercurile noastre astăzi: (M. Horton)
[1] O relație personală cu Dumnezeu
Nicăieri nu îi găsim pe apostoli proclamând Evanghelia ca o invitație de a avea o relație personală cu Dumnezeu. Toți oamenii au o relație personală cu Dumnezeu. De fapt problema este că avem o relație personală cu Dumnezeu: relație de vinovați și dușmani în fața unui judecător drept.
Această ofertă, falsă de altfel, presupune că cineva se află într-o situație neutră, lipsindu-i bucuria cunoașterii lui Dumnezeu sau cel puțin că suntem într-o condiție descrisă în termenii separării – lipsa comunicării.
Pavel spune că suntem „morți în greșelile și păcatele noastre”, „copii ai mâniei”, dușmani ai lui Dumnezeu. Tot el spune că „au cunoscut pe Dumnezeu” dar am înădușit „adevărul în nelegiuire”.
Așa că Evanghelia nu oferă posibilitatea unei relații personale cu Dumnezeu ci anunță o diferită relație cu Dumnezeu bazată pe Hristos! În loc să-i fim vrăjmași, am fost reconciliați prin sacrificiul lui Hristos (Rom. 5:8-11; 1).
[2] Chemarea lui Isus în inimă
A pune egal între salvare și primirea lui Isus în locuința inimii este, în cel mai bun caz, doar jumătate de adevăr.
Evanghelia spune că Hrisots a purtat vina și a fost înviat pentru justificarea și viața noastră, acum mijlocind la Tatăl. Este o lucrare obiectivă a lui Hristos în afara noastră. A-L invita pe Isus în inimă, pur și simplu, nu răspunde problemei indentificată în Scriptură.
Criza cea mare nu este că Isus nu se află în inima mea ci că eu și restul umanității mă aflu „în Adam”, iar Evanghelia spune că prin credința în Evanghelie – împreună cu comoștenitorii mei – acum sunt „în Hristos”. Eu sunt cel care are nevoie de relocalizare, nu Hristos.
Salvarea prin a-i cere lui Isus să vină în inima ta presupune că Vestea Bună este despre ceva ce Dumnezeu oferă iar ascultătorului i se cere să facă ceva – oricum, ceva mic – pentru a face această salvare efectivă. Este un adevăr aici: suntem justificați prin credință dar și aceasta este un dar de la El (Ef. 2:8-9).
Când oamenii ajung să creadă că pot fi salvați spunând o rugăciune putem simplu să uităm că Duhul Sfânt este cel care dă credința pentru a dori să ne rugăm pentru mila lui Dumnezeu. Focusul este îndreptat de la Duhul care dă credința către credința însăși.
Critica cea mai aspră este că această definiție a Evangheliei nu se află în Scriptură. Nimeni nu a chemat în Noul Testament să facă „rugăciunea păcătosului”, cerându-i lui Isus să intre în inimă.
În special în Fapte acesta este tiparul: Judecata lui Dumnezeu e anunțată tuturor oamenilor; evanghelia este proclamată ca Hristos fiind împlinirea Scripturilor, și mulți, convinși de păcatul lor și de vestea bună a salvării în Hristos, cred, sunt botezați și adăugați bisericii.
[3] A-L face pe Isus Domn și Mântuitor
Aceasta este o altă expresie care nu se găsește în Scriptură. De fapt, vestea bună este anunțul că Isus Hristos este deja Domn și Mântuitor. „Să știe bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn și Hristos pe acest Isus” (Fapte 2:36).
Ar trebui să li se predice pastorilor și predicatorilor noștri același lucru ca „să știe bine” că Dumnezeu „a făcut” acum 2000 de ani, nu astăzi, Domn și Hristos pe acest Isus. A-i cere cuiva să-L facă pe Isus – „Domnul și Mântuitorul lui” este o minciună pentru că El este deja dar înseamnă și să spui că un om poate face ceea ce doar Dumnezeu a putut face.

Noi vrem mai degrabă să facem ceva decât să primim identitatea noastră. Este o bombă pentru eul nostru să ni se spună că totul a fost făcut deja. Totuși această este gloria Evangheliei! Imaginează-ți că Dumnezeu l-ar fi lăsat pe Israel să-L facă pe Dumnezeu „Domn și Mântuitor” și apoi să-i elibereze din Egipt!
„Mântuitor și Domn” este simplu ceea ce Dumnezeu este în mod neschimbător și veșnic, nu ceva ce-L facem noi să fie pentru noi. De fapt, El a domnit și ne-a salvat „pe când eram noi încă fără putere”, „pe când eram noi încă păcătoși” și pe când „eram vrăjmași” (Rom. 5:6-10).
Credința primește; ea nu face. Doar Cuvântul declarativ al lui Dumnezeu crează! Când Dumnezeu a creat lumea El nu a zis: Să fie posibil!.

Este adevărat că trebuie să-L primim pe Hristos dar aceasta este pentru că El ne-a primit, ne-a iubit și ne-a cunoscut întâi (Ioan 1:12-13).
CONCLUZII
Evanghelia înseamnă mai mult decât salvarea de iad; crucea nu este simplu calea lui Dumnezeu pentru iertarea păcătoșilor, ci înfrângerea forțelor demonice și structurilor care produceau opresiune și violență.
Este adevărat că Evanghelia fost redusă la un mesaj simplist și individualist din care lipsește gradoarea realizării răscumpărării istorice. Este vorba despre Dumnezeu care, în ciuda rebeliunii omului, a împlinit promisiunea unei noi creații.
Astăzi se adaugă pe lângă lucrarea răscumpărătoare a lui Hirstos și lucrărilor omului – într-un mod fiind și ele răscumpărătoare. În acest caz Isus este doar un exemplu moral decât un Salvator

postare preluata de pe blogul Trezire Spirituala
Dezvolta vulturul din tine. Povestea gainilor care nu au ajuns niciodata vulturi.

Intr-o zi, plimbandu-se prin padure, un om gasi un pui de vultur de abia iesit din gaoace. Dandu-si seama ca daca l-ar fi lasat acolo, singur si parasit, l-ar fi condamnat la moarte sigura, omul lua puiul acasa si-l puse intr-un cotet, impreuna cu niste pui de gaina.
Puiul de vultur crescu alaturi de acestia si, bineinteles, invata sa se poarte ca o gaina: scormonea pamantul pentru a gasi viermi si insecte, manca semintele pe care i le dadea stapanul, cloncanea si cotcodacea, iar daca batea din aripi nu se ridica mai mult de cateva zeci de centimetri.

Au trecut astfel cateva luni, timp in care vulturul nu se indoi nicio clipa ca locul lui ar fi altundeva decat in curtea stapanului, printre celelalte gaini. Mai mult, era convins ca el insusi este o gaina.

Pana cand, intr-o zi, privind spre cerul albastru si fara nori, vazu un alt vultur planand maiestuos, aproape fara a-si misca aripile robuste.
Vulturul a inteles dintr-o data care este adevarata lui natura. Si-a dat seama ca nu exista obstacole care sa-l impiedice sa zboare, in afara de cele din mintea lui, si, dupa cateva tentative, s-a ridicat in zbor spre infinit, intr-adevar liber.

Dupa ce au vazut ca fostul lor tovaras de joaca si de seminte si-a luat zborul, pierzadu-se in imensitatea cerului, multe din gaini au devenit constiente de trista lor situatie si au inceput sa viseze sa devina vulturi.
Incepura sa circule, la inceput aproape clandestin, apoi mai deschis, niste filosofii ciudate care argumentau ca fiecare gaina avea inauntrul sau un vultur care astepta sa fie eliberat. “Conditia de gaina nu este decat rezultatul unor credinte limitante”, sustineau niste gaini-profete, “schimbati credintele, si cerul va fi al vostru”.
Aparusera tot felul de carti in domeniu, cu titluri gen “Cum sa devii un vultur in 30 de zile”, “Vulturocibernetica “, “Analiza vulturactionala” , “Minunile zborului”, “Dezvolta vulturul din tine” samd.
Pentru cei care aveau bani de cheltuit, aparusera si seminarii (de Programare Gainolingvistica) si cursuri audio si video, unde se invata cum sa vizualizezi lumea vazuta de sus, cum sa recunosti sunetele celorlalte pasari (sa te pui in rapport), cum sa percepi senzatia vantului in aripile tale (condita de vultur nu poate fi atinsa fara concentrare asupra canalelor senzoriale potrivite).

Mai interesant, aparuse si o metoda de analiza (gainogramma), care depista 9 feluri de a fi gaina, si in consecinta 9 drumuri diferite spre a deveni vultur. Aparusera si niste tehnici, cum ar fi Echilibrul Gainoemotional si CFT (chicken freedom technique), care te invatau ce se intampla daca apesi pe niste puncte de pe cap si piept spunand “Iubesc si respect aripile mele”, si anume ca iti va trece frica de inaltime (principalul obstacol in drumul de dezvoltare spre conditia de vultur).
O gaina mai intreprinzatoare decat celelalte puse la cale un sistem de multi-level marketing care consta intr-un complex sistem de puncte care se obtineau vanzand cursuri si seminarii celorlate gaini, argumentand ca ridicarea in ierarhia sistemului era metoda cea mai sigura pentru a se apropria de starea de vultur.

Cine frecventa un numar suficient de cursuri putea sa devina “gainocoach certificat”, si ii ajuta pe ceilalti sa mearga mai rapid pe drumul dezvoltarii.
Nu e nevoie sa spun ca atunci cand cineva, in lipsa totala a unor rezultate concrete, isi exprima indoielile asupra sensului pe care l-ar avea toata treaba asta, era imediat acuzat – din partea celor mai exaltati si convinsi – ca este stapanit de credinte limintante si blocat de gandul negativ.
Mai ales, i se repeta in continuu: “Aminteste-ti de fostul nostru tovaras, care dupa o viata de gaina a putut sa zboare; pune angajament si credinta, si o sa reusesti si tu.
“Ultimele stiri din cotet imi confirma ca niste gaini s-au imbogatit, iar altele tot cauta tehnica potrivita pentru a se ridica in zbor.”
Din cate am aflat, nimeni dintre ei nu s-a mai ridicat de la pamant mai mult decat niste zeci de centrimetri.
Fabula se gaeste pe numeroase site-uri